Frumusețe în dar (II)

Lumea este în mod continuu în pace și în Iubire. Numai în apropierea ta viața ia forma interiorului tău. Astfel, tu te vezi pe tine în faţa ta, mereu. De aceea, nu ai efectiv pe cine să te superi, decât pe tine, dacă poţi. Autoanaliza blochează consecinţele exterioare.

Tot ceea ce trăiesc vine din mine înapoi, ca un bumerang. Expeditorul şi destinatarul sunt tot eu. Fiecare se aruncă în fântână. Lumea aceasta este de depăşit şi de Iubit.

Noi trăim în imaginaţia egoului, într-o cutie. Fiecare cu cutia lui. Dar nu cunoaştem realitatea. Exteriorul este interiorul minţii noastre. Noi, mişcându-ne în lume, explorăm de fapt gândurile noastre. Dar viaţa este liberă de împărţire în bine şi rău, pentru că nu are un eu.

Lumea există ca să-i dăruieşti toată grija şi atenţia ta, să o Iubeşti. Să te înclini în faţa ei. Nu ai nevoie să-ţi dea nimic mai mult. Doar 3% pentru trup şi spirit. Dar de asta are grijă Domnul. Tu nu ai nevoie să te îngrijorezi pentru nimic. Lumea doar îţi ia din energia vitală şi nu-ţi dă nimic în schimb. De aceea, viaţa noastră pe Pământ este enorm de importantă.

Nu te mai uita la diferenţe. Ci numai la ceea ce permite curgerea, reglarea şi susţine viaţa.

Lumea îţi ia şi nu-ţi dă nimic. Aştepţi degeaba ca ea să te facă fericit. Fericirea vine din tine. Exteriorul e doar ocazia care scoate din tine bucuria cea sfântă.

Să-ţi dai voie să Iubeşti la infinit şi fără pretenţii.

Noi ne îmbolnăvim când mai mult luăm decât dăm, când nu mai Iubim şi nu ne mai sacrificăm pentru ceilalţi. Primeşti numai din ceea ce dai.

Supunerea şi slujirea oamenilor este Iubire necondiţionată. Dar cine vrea să se supună lui Iisus? Credinţa este supunere în faţa oamenilor, ascultare.

Raiul este a nu împărţi în negru şi alb, referitor la atitudinea noastră faţă de viaţă. a fi indiferent la împărţire, a nu avea preferinţe. Fiinţa supremă din noi nu vede nicio diferenţă. Liniştea înseamnă să nu existe niciun val şi nicio stridenţă. Fără ego nu apare împotrivire din partea vieţii. Aceasta este fericirea, lipsa egoului.

Acceptă ce ţi se dă, nu e nevoie să ai preferinţe. Doar cel care este absolut detaşat este în Dumnezeu.

Să nu te intereseze cum sunt oamenii. Tu iubeşte-i. Tot ce vine spre tine este din tine.

Lipsa egoului este fericirea toată. Fericirea este la un „eu” (ego) distanţă.

Când eşti jos de tot, ţi se poate îndeplini orice dorinţă. Omului, care vrea mai mult decât are, i se opune toată viaţa. Adică Dumnezeu este cu tine când tu Iubeşti. Şi energia Lui curge spre tine chiar prin Dragostea şi dăruirea ta fără motiv. Nu poţi schimba lumea direct, pentru că ceilalţi sunt mişcaţi de Divin; doar când te transformi, se transformă şi lumea ta, în oglindă.

Toate problemele tale se rezolvă singure, de la Sine, fără tine. Nu e nevoie de tine în nimic. Când renunţi la control şi nu-i mai impui vieţii să fie cum vrei tu, când pierzi total controlul, atunci te eliberezi de dualitate şi ieşi din Matrix. Când renunţi la voinţa ta definitiv şi dăruieşti oamenilor, adică lui Dumnezeu, puterea ta, controlul tău este minim, atunci tu pierzi egoul, iar El vine la tine şi te va ajuta în toate. Când dai, te umpli cu Divin. Când iei mai mult decât ai nevoie, Îl pierzi. Golirea de Sine Îl cheamă şi, cum în natura Sa este să ocupe golurile, te va ajuta în toate.

Uitarea problemelor e cea mai bună metodă de rezolvare. Îi mulţumeşti pentru toate şi le dai Lui. Apoi le uiţi. Şi se vor rezolva cu siguranţă. Îi mulţumeşti lui Dumnezeu şi te uiţi pe tine.

Dumnezeu ştie de ce ai nevoie tu. Cu cât uitarea de Sine este mai mare, cu atât Miracolul este mai impresionant. Şi atât. Tu nu eşti important, numai El este. Tu nu trebuie să te vezi niciunde. Nici să nu exişti. Să nu te remarci, să nu fii vizibil, să nu fii în faţă. Să fii în spate, de neobservat, nevăzut. În predarea de Sine este o mare putere. Este magică. Nu e nevoie să te îngrijorezi şi să te preocupi de nimic. Când ceva nu merge, este chiar momentul în care trebuie să renunţi şi să uiţi. Ai prea mult ego şi prea puţină dăruire de Sine, de aceea nu funcţionează bine lucrurile şi vine durerea la tine.

Să nu cauţi dreptatea ta niciodată şi să nu lupţi pentru ea, pentru că dreptatea ta înseamnă ego, deci suferinţă.

Singurul obstacol pentru ca viaţa să intre în armonie eşti tu, este voia ta.

Atenţia pusă prea mult pe lume distruge lumea. Şi nu te îngrijora de nimic, şi-aşa toată viaţa este în mâna Lui.

Când îi dai Lui toată puterea să te conducă, să te şlefuiască şi să accepţi tot ceea ce-ţi fac oamenii, fără să te revolţi. Acceptarea vieţii aşa cum este curăţă inima. Restrângerea este mai mare decât împlinirea dorinţelor. Dorinţele împlinite îţi cresc egoul şi te omoară. Înfrânarea este raiul. A-i da Lui toată puterea înseamnă a le da oamenilor toată puterea, a te supune lor şi a nu te apăra niciodată. Să fii ca un obiect, unde te trimit ei să te duci. Asta îţi salvează viaţa, pentru că atunci când te autolimitezi, te încarci cu energie vitală. Adevărul e inversul a ceea ce-ţi spune egoul.

Celălalt eşti tu. Făcând tot binele celuilalt, ţie îţi faci bine. Cel din faţa ta este sufletul tău. Nu ai cu cine să lupţi, nu ai de cine să te aperi.

Dumnezeu îţi preia viaţa şi totul va fi bine. Poţi fi sigur de asta. Este o certitudine. Ca să-ţi fie bine în viaţă, urmăreşte să nu vrei nimic de la ea, în fiecare clipă. În fiecare clipă!

Când eul pleacă, Dumnezeu vine la tine. Ai ieşit din dualitate şi atunci a pornit miracolul.

Stai într-o stare de acceptare totală, fără intervenţie personală. Viaţa este non-eu. Stai în pace şi fii numai iubire, ca adâncul mării. Doar priveşte. Tu eşti privitorul şi, fiind privire, te uneşti cu El. E nevoie să înţelegem că exteriorul vine din noi şi suntem responsabili pentru tot ce gândim, că ne vine înapoi amplificat prin ceilalţi ceea ce suntem noi. Oamenii sunt doar oglinzi.

Cum eşti în adânc, aşa va fi şi lumea ta. Ceilalţi nu sunt de vină niciodată, pentru ceva ce vine din mine. Ei doar ne întorc amplificat ce suntem noi. Sunt oglinzi peste tot.

Nimeni nu are dreptate vreodată atunci când aruncă vina pe celălalt. Ceilalţi nu sunt vinovaţi niciodată cu nimic. Ne întâlnim mereu cu gândurile noastre în faţă. Opreşti armele, criticile din tine şi nu mai are cine să te atace. Oamenii ne atacă cu armele din noi.

Fericirea în viaţă este iubirea ta cu care iubeşti viaţa. Noi trăim întotdeauna ceea ce suntem. Dacă în noi este numai apreciere, recunoştinţă, mulţumire, atunci practic oamenii nu pot decât să ne iubească. Ei ne iubesc, cu iubirea noastră pentru ei şi pentru tot ce există.

Când învinuieşti, nu e pe un motiv adevărat, pentru că celălalt eşti tu. Dacă toate vin din noi, cum să fie de vină vreodată celălalt cu ceva?

Noi credem că suntem un eu, când de fapt suntem nimeni, adică TOTUL.

Idolatrizarea materiei îţi ia energia vitală şi te omoară pe tine şi pe cei dragi.

Marius Ghidel