Direct la Esență (I)

Vremurile sunt vremuri. Cum te raportezi tu la ele definește starea ta interioară.

Cum putem înceta să judecăm oamenii sau situațiile?

Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să-ți dai seama că nu oamenii sunt cauza. Cauza nu e în afară. E un stimul, într-adevăr, dar nu este cauza. Cauza este propria mea raportare interioară. Deși m-am obișnuit probabil așa, deși mulți procedează la fel și am senzația că acela e adevărul, aceea e o interpretare poate generalizată. Dar e doar o interpretare a realității. Realitatea pur și simplu este. Vremea este.

Calea de mijloc presupune observare clară, obiectivă. Dacă văd o situație într-un mod negativ, am interpretat în mine și mi-am creat eu o stare negativă. Nu mi-ai făcut tu ceva, ci este interpretarea mea subiectivă. Chiar dacă majoritatea este de acord pe un subiect, nu înseamnă că aceea e viziunea adevărată.

Adevărul este realitate. Sat înseamnă în limba sanscrită existență, dar în același timp înseamnă și adevăr.

Dincolo de aparența ce o avem, ce se modifică întruna, eu sunt o constantă. Asta înseamnă că nu sunt corpul. Evident, nu?

Dar omul nu este învățat să privească astfel realitatea.

Așadar, primul aspect este acela de a conștientiza că interpretarea ta poate fi una subiectivă, pornită din mintea ta, care e setată într-un anumit fel. Pasul al doilea este acela de a învăța cum să o setezi diferit, să exerseze observarea clară.

Este foarte la modă termenul mindfulness. Mindfulness înseamnă plin de minte. Adică faptul de a da atenție – dar atenție la ce mod? La ceea ce este! Fără să interpretăm. Nu neapărat să nu gândim. Gândirea nu e o problemă. Doar atunci când generează emoții negative. Gândirea în sine e ca și respirația, ca și emoțiile, conștiința.

De ce ne deranjează când apare un gând negativ? E ca atunci când ai o senzație de foame sau somn. De ce e negativ? Pentru că e o nevoie neîmplinită. Din perspectiva emoțională.

Dar de ce apare ca fiind intensă uneori? Pentru că dublăm (starea sau senzația) cu interpretarea. Dacă tu ești mindful, conștient doar de durere, nu mai intri pe emoțional pentru a-ți manifesta astfel frustrarea, furia sau deprimarea („ce enervantă e durerea!”). Prin emoție, amplificăm o senzație trăită în corp.

Unde apare problema? În felul în care am gândit despre acea senzație. Am trăit o emoție, da, e mai intensă, e adevărat, dar nu e neapărat s-o asociem în acest fel - prin gândire. Şi așa procedăm cu toate. De aici atâta suferință.

Un înțelept a spus: cauza suferinței e ignoranța.

Ce ignori? Adevărul. Îi suprapui o imagine negativă, creându-ți astfel o emoție negativă. Iar emoția, odată ce atinge un anumit prag, ajunge să influențeze și corpul.

Cei care sunt familiarizați cu noua medicină germanică, știu deja că șocurile emoționale generează un răspuns biologic de adaptare. Oamenii îl numesc boală. Nu. Este un răspuns biologic de adaptare la un stimul intern. Nu este ca la animale (ele se adaptează stimulilor externi, impuși de om sau mediu). Omul, fiind creator, poate genera acest univers în interior. Şi dacă acesta e unul aliniat cu armonia, generează chiar biologic o reajustare. Organismul urmărește să se ducă după starea noastră emoțională.

Ori de câte ori ne identificăm cu acest adevăr universal, practic suntem separați de orice formă de judecată. Dar, în același timp, care este factorul principal care ne împiedică să ne raportăm cu adevărat la ceea ce este?

În acest parcurs al căutărilor spirituale apare de multe ori frica, ce a fost reprimată încă din copilărie. Apar fricile, apar vechile concepții pe care la un moment dat trebuie să le înfruntăm sau să ne împrietenim cu ele.

Dar în același timp ce facem cu egoul, care e prietenul nostru drag? De ce ne este așa de drag?

Din obișnuință. În momentul în care conștiința începe să se joace de-a omul – timp de (primii) șapte ani, tu ești doar formatat, ca un calculator. Îți sunt instalate programe. Abia după șapte ani, cu aproximație, începe să se așeze acest liber arbitru. Nu că ai fi liber în totalitate, dar e un gram de libertate.

(După Vasile Bădiceanu și Cătălin Al Haj Ali)