Frumusețe în dar (I)

Oamenii ne iubesc dacă pot, dar de obicei nu pot pentru că răutatea nu-i lasă. Ei ne Iubesc cu Iubirea din noi.

Lumea ia mereu și mereu forma interiorului tău. Noi credem că tot ce ni se petrece vine din afară, dar de fapt noi suntem autorii lumii exterioare.

Cum ești tu, așa este și lumea ta. Tu ești creatorul ei.

Ce semeni, aceea culegi. Nu sunt decât două persoane în lume: noi și Dumnezeu. Toți oamenii acționează la comandă divină, nu că au ei ceva cu tine. Nu face nimeni ce vrea el. Totul este determinat de cantitatea de ego sau de Iubire pe care o avem.

Când dai, ție îți dai. Gândiți invers: celălalt este trimis de Divin ca să ne deranjeze cât se poate de mult și să ne scadă pretențiile. Deci răul este un mare bine, este de fapt faza de vindecare a sufletului nostru.

Doar acceptă ceea ce vine la tineca venind direct din mâna Lui.

Toți oamenii sunt pentru noi ajutoare de Sus, medicamente cerești. Medici ai sufletului nostru.

Când ești agresiv, Cerul este atent la tine. Și pornește imediat să te micșoreze.

Acela din fața ta ești tu. Să nu mai gândești răul, pentru că din față îți vine tot la fel. Creezi un adversar care te va lovi cu forța cu care tu lovești viața. Tu vrei mereu ca voia ta să se facă. Predă controlul Domnului. Nu e nevoie de tine (de deciziile tale) în nimic. Lasă-te dus, condus și purtat de viață.

Când oprești egoul, pornește extazul. Orice înfrânare a trupului generează energie sfântă.

Când dai, primești energie. Când iei, o irosești. Trebuie mereu să dai mai mult decât iei, ca să trăiești.Nu analiza. Nu căuta explicații de niciun fel. Fii mai degrabă dezinteresat și nepăsător de toate. Alunecă doar la suprafața vieții fără să te agăți de ea. Fii ca APA. Dar dacă te vei lega de ceva din lumea aceasta, va porni pe loc și opusul, care te va face să suferi, ca să te desprindă. Când te duci spre viață cu lăcomie, pierzi viață.

Când apare tristețea și supărarea, nu ești în adevăr, adică ceea ce îți zici nu este adevărat, pentru că ai pierdut liniștea, care este Dumnezeu Însuși.

Tu ești ceilalți, ești ființa comună a tuturor, trebuie să cauți interesul tuturor ca să fii în Divin.

Viața în sine este neutră și indiferentă la diferențiere. Ea doar curge ca un fluviu și tot timpul este în armonie, fiind mișcată de Creatorul lumilor. Ce probleme să-ți mai faci, când nimic nu este sub controlul tău?

Fericirile lumii aduc suferința. Câtă plăcere, atâta durere.

Ceilaiți nu sunt de vină cu nimic. Tot ceea ce ne vine din față este din noi. Oamenii sunt doar oglinzi. Atunci nu ai pe cine să te superi sau să judeci. Dacă în sufletul tău este numai liniște și pace, nimic rău nu te va mai cuprinde. Și când nu mai vezi niciun rău și niciun vinovat niciunde, ești liber de suferință.

Pe măsura pierderii egoului, păcatele sunt șterse.

Trebuie să realizăm mai întâi operația inversă ca să ieșim din închisoarea cea de toate zilele, care este egoul nostru. Când înțelegi că tu ești NOI, aceeași ființă comună în toți, atunci toate suferințele dispar ca prin farmec, fără nicio acțiune asupra exteriorului. Noi pierdem energie și viață prin plăceri și atașament. Noi murim datorită atașării de fericirile vieții. Dependența aduce nenorocirile. Singuri le chemăm. Atacul asupra vieții te concentrează pe ea, dar așa pierzi pe viitor. Desprinderea eliberează o uriașă cantitate de energie vitală care altfel se pierde prin atașament.

Și dacă vine la tine cineva și îți face un rău, tu ce faci? Nu vine nimic peste tine, nu te atacă nimeni: ca să te atace, trebuie să ai în tine arme, pentru că primești întotdeauna din afară numai ceea ce ești tu. Cum ești tu în ascuns, așa este și lumea ta.

Oamenii doar te reflectă. Ești înconjurat de oglinzi. Dacă tu ataci, te vor ataca cu aceeași forță. Comportamentul lor vorbește despre gândurile tale. Le vezi în fața ta materializate. Dar tu CA FIINȚĂ DIVINĂ nu pierzi nimic, niciodată. Oamenii nu sunt vinovați. Și dacă vei avea suferință, este bine și așa, fiindcă ești adus înapoi în zero.

A merge spre cât mai multe satisfacții ale simțurilor, îți va lua din viață, taie legătura cu Dumnezeu.

De ce nu avem putere să ne oprim să mai judecăm? Pentru că nu avem putere să ne înfrânăm de la plăcerile trupului. Puterea de a nu-ți face plăceri până la capăt este eliberarea de eu. Nu te duce până la săturare în nimic și deja vor porni transformări în viața ta. Suspendă plăcerea înainte de capăt. Lipsa trebuie să fie mai importantă decât a-ți împlini dorințele până la capăt. Plăcerea este lumea, eul. Iar dacă pui lumea pe primul plan, începi să pierzi viață și Dumnezeu pleacă de la tine.

Oamenii își doresc multe, însă asta înseamnă suferință. Ei spun: chiar nu ne putem face plăcerile? Sigur că putem , însă nu mai mult decât avem nevoie. Tot ceea ce este mai mult nu ne aparține nouă, ci ne-a fost dat ca să-l dăm mai departe. Altfel vom pierde și ceea ce avem. De ce? Pentru că ceea ce este mai mult ne leagă de materie și ne face violenți, după care chemăm forțele Cerului ca să ne desprindă. Singuri le chemăm, ca să ne salveze de noi. Adică tu de asta vrei mai mult – ca să pierzi și ca să suferi mai mult?

Marius Ghidel